Profesorul Ionel Tifrea de la California State University, Fullerton, USA, a absolvit Facultatea de Fizica a universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, secția Fizica, în anul 1995, iar apoi secția de Fizica Teoretică în cadrul studiilor aprofundate. În aceasta perioada a lucrat ın grupul de teoria materiei condensate condus de Prof. Mircea Crisan. Având și un stagiu la universitatea Groningen (ın grupul profesorului Dirk van der Marel).
Devine apoi angajat al facultății, începând teza de doctorat (sub conducerea Prof.Mircea Crisan). Teza finalizată în anul 1998, poarta titlul ”Descrierea stării supraconductoare prin modele de lichid non Fermi”. Printre referenții tezei se numără profesorul Andrei Ruckenstein (atunci la universitatea Rutgers, USA). Aici trebuie menționat faptul ca rezultatele obtinute si interesul constant ın domeniul lichidelor non Fermi a atras aprecierea profesorului P.W.Anderson de la universitatea Princeton, USA, laureat al premiului Nobel pentru fizica.
Pe langa interesul constant în domeniul fizicii, profesorul Ionel Tifrea a fost interesat și de partea didactică, avand publicate, ın colaborare cu colegi de la facultatea de fizica a UBB, un număr de 4 cărți.
În anul 2005 primește premiul ”Ștefan Procopiu” al Academiei Române, pentru fizica. Tot în acest an primește și premiul ”In Hoc Signo Vinces” al Romanian National Research Council.
Devine membru asociat al ICTP (centrul internațional de fizica teoretică), Trieste, Italia.Urmează apoi mai multe stagii de cercetare postdoctorală, la universitatea din Camerino, Italia, la universitatea Clemson din USA și la Iowa University USA (2004-2006). În aceasta perioada organizează școala: NATO Advanced Study Institute, ”Manipulating Quantum Coherence in Solid State Systems”, ținută la Cluj-Napoca în anul 2005.
Din anul 2006 devine cadru didactic al California State University, Fullerton, USA, avansând până la poziția de profesor. In prezent este: Department Chair, Professor of Physics, Masters Program Coordinator. În perioada 2007-2009 este: Kavli Institute for Theoretical Physics Scholar, la University of California, Santa Barbara, USA. In anul 2010 primeste: Faculty Achievement Award, Department of Physics, California State University Fullerton. În aceasta perioada organizează mai multe conferințe și școli. Pe întreg parcursul activității sale științifice profesorul Ionel Tifrea a colaborat cu membrii grupului de teoria materiei condensate de la universitatea Babes-Bolyai. Acest fapt este ilustrat prin numărul de lucrări științifice comune,care este 63 dintr-un total de 84 articole ISI publicate. Aceste realizari remarcabile al domnului profesor Ionel Tifrea, precum și permanentă colaborare cu colegi de la UBB îl recomanda cu prisosință pentru premiul oferit ın cadrul galei”Alumni Days” al universitatii Babes-Bolyai.