Ecelența Sa, doamna Simona-Mirela-Miculescu a devenit ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO de la începutul anului 2021, după ce și-a încheiat mandatul de reprezentant al secretarului general al Națiunilor Unite și director al Oficiului Națiunilor Unite de la Belgrad, deținut din 2015. Anterior, a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României la Organizația Națiunilor Unite, în perioada 2008-2015.
În timpul mandatului său la New York, Excelența Sa a deţinut poziţiile de Vicepreşedinte al Consiliului Executiv al UNICEF, Vicepreşedinte al Adunării Statelor Părţi la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, Vicepreședinte al Biroului Francofoniei, preşedinte al Comisiei Speciale pentru Politică şi Decolonizare a Adunării Generale a ONU (Sesiunea a 66-a), Vicepreşedinte al Adunării generale ONU (Sesiunea a 68-a), precum și de Președinte al Comisiei de Dezvoltare Socială (Sesiunea a 53-a).
În timpul celor peste 30 de ani de carieră diplomatică a fost purtător de cuvânt al MAE şi consilier de presă al ministrului (în 1993 şi 1999), director al Direcţiei de comunicare publică al MAE (1994 si 2008), ataşat de presă al Ambasadei României la Washington (1994-1998), precum şi coordonatorul Departamentului pentru informaţii publice al Misiunii OSCE în Kosovo (1999-2000).
Între 2000 şi 2004 a exercitat funcţia de consilier de politică externă al Preşedintelui României, cu rang de ministru, devenind ulterior prima femeie din istoria diplomaţiei române căreia i s-a conferit rangul diplomatic de Ambasador.
Între 2006 şi 2007 a deţinut poziţia de consilier principal al Guvernului din Irak pentru comunicare publică, în cadrul unui program finanţat de USAID.
Execelența Sa, doamna Ambasador Miculescu deține titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum al Universității de Vest din Timișoara, precum și pe cel de Doctor Magna Cum Laudae al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta pentru că, în paralel cu cariera diplomatică, Excelența Sa a acumulat o bogată experienţă academică şi de comunicare, care include iniţierea şi predarea de cursuri de relaţii publice internaţionale la două universităţi din România, precum şi publicarea mai multor cărţi şi articole pe teme conexe. Este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai buni experţi în domeniul managementului relaţiilor publice internaţionale, fiind apreciată în special datorită elaborării primei curricule universitare pe acest subiect, program de studiu folosit în prezent de mai multe universităţi din ţară.
Excelența Sa, doamna Simona-Mirela Miculescu este căsătorită și are doi copii.