Născut la Năsăud în anul 1987, Gergely Zoltán a urmat cursurile Facultății de Teologie Reformată și Muzică, Specializarea Pedagogie Muzicală. În anul 2010 a obținut diploma de masterat (Teologie ‒ Muzică ‒ Educație), iar în anul 2014 și-a susținut public teza de doctorat în domeniul Filologiei, în cadrul Departamentului de Etnografie și Antropologie Maghiară a Universității Babeș-Bolyai, obținând calificativul Magna Cum Laudae. Din 2013 este cercetător științific în cadrul Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române”. Este autor a peste 25 de articole științifice și recenzii scrise în limbile română, maghiară și engleză. Activitatea sa de cercetare se axează în special pe muzica populară și tradițiile din Câmpia Transilvaniei, pe teme precum colindatul, repertoriul de nuntă, repertoriul funebru, clasificarea, sistematizarea și tipologia melodiilor folclorice, și nu în ultimul rând, interacțiunile etnice și problemele metodologice din domeniul științei. A participat la 7 conferințe internaționale și la peste 16 conferințe naționale. Din 2017 a realizat mai multe mobilități internaționale la Budapesta, fiind membru în echipa proiectului interacademic dintre Academia Română și Academia de Științe Ungare. În anii 2015 și 2021 a câștigat Premiul pentru Creație a Fundației Communitas din Cluj-Napoca, iar în 2019 i-a fost acordată Medalia Distincția Culturală a Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca. Este membru a trei asociații de profil, respectiv Asociația Etnografice Kriza János, Asociația de Științe Etnologice din România și Societatea Muzeului Ardelean. Încă de la încheierea studiilor de licență, Gergely Zoltán a participat activ la programele și evenimentele culturale și științifice organizate de facultatea noastră, fiind mereu deschis pentru lucrul cu studenții și cadrele didactice, oferind consultanță și posibilități de practică în domeniul folclorului muzical. Pe această cale dorim să-i mulțumim pentru entuziasmul și profesionalismul cu care este prezent mereu în viața facultății noastre, totodată dorindu-i mult succes în viitoarele sale proiecte, de care cu siguranță ne vom putea bucura cu toții.