În acest moment special, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației celebrează pe doamna Dr. Florina Pașca (Pop), Psiholog Clinician Principal în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. De peste 15 ani, doamna Florina Pașca își dedică activitatea sprijinirii pacienților oncologici și aparținătorilor acestora. Absolventă a Universității Babeș-Bolyai, unde a obținut licența, masteratul și doctoratul, doamna Dr. Florina Pașca și-a concentrat studiile doctorale asupra unui domeniu esențial și adesea ignorat: evaluarea factorilor psihosociali în context oncologic, care reflectă preocuparea sa pentru înțelegerea profundă a traumelor emoționale asociate cancerului, pentru construirea de intervenții validate științific și pentru adaptarea psihologică în contexte de criză. Contribuțiile sale științifice recente au fost publicate în jurnale de referință în domeniul psiho-oncologiei, psihoterapiei și psihologiei clinice: Journal of Evidence-Based Psychotherapies, Journal of the Balkan Union of Oncology, Journal of Radiotherapy and Medical Oncology, Biomedicines.