Prof. univ. dr. Adriana Margareta Dăncuș, actualmente profesor de film și literatură scandinavă la University of South-EastNorway, Norvegia, a absolvit secția de norvegiană ca specializare secundară la UBB și secția de engleză, ca specializare principală din cadrul Facultății de Litere. Parcursul universitar al doamnei
Profesor Dăncuș face cinste Almei Mater Napocensis prin performanțele sale academice și științifice la nivel internațional. Astfel, obține în 2009, diploma de doctor în Scandinavian Studies: Theory and Criticism la University of Washington, Seattle, în cadrul Departamentului de studii scandinave al College of Arts and Science. A colaborat cu College of Arts and Science și în
calitate de teaching assistant în perioada stagiului doctoral, după
absolvirea în 2006 a unui masterat pe același profil la universitatea
americană. La reîntoarcerea în Europa și-a continuat activitatea
academică și a publicat la prestigioase edituri internaționale în
domeniul studiilor etnice și de gen cu accent pe literatura și
filmografia scandinavă contemporană.