Cordovan Sorin

Director Zonal Retail Banca Comercială Română
Sorin Cordovan, absolvent al școlii doctorale din cadrul FSEGA, a reușit sa valorifice o îmbinare fructuoasă a studiului academic, prin reflecția științifică asupra fenomenelor economice și modelelor de business în contextul integrării europene a piețelor bancare, cu decizia și acțiunea în domeniul bancar. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul bancar, a avut o evoluție profesională admirabilă, în prezent fiind Director Zonal Retail la Banca Comercială Română Erste Group. Ca reprezentant al unei renumite entități bancare, Sorin Cordovan a înțeles și a promovat principiile educației continue, susținând o strânsă colaborare cu facultatea, cadre didactice și studenți. Parteneriatul cu FSEGA a fructificat experiența practicienilor din domeniul bancar, contribuind la dezvoltarea competențelor practice ale studenților prin programe precum FSEGA BCR Student Orientation Day, stagii de practică, prezentări tematice susținute de practicieni din domeniul bancar și găzduind evenimente de lansare de carte. Pentru susținerea activă a inițiativelor venite din partea facultății, suntem recunoscători pentru sprijinul și încrederea acordată, care au contribuit la un parteneriat generator de cunoaștere în domeniul financiar bancar.