Andrei Cionca

CEO si Cofondator Impetum Group
A absolvit în anul 2000 Facultatea de Drept a Universității Babes-Bolyai din Cluj și a pornit în viață cu o imprimantă pe bancheta din spate a mașinii. Obiectul era un cadou de absolvire pe care îl primise de la părinții săi.
Carierea lui Andrei începe în Cluj unde se angajează ca avocat într-o companie de insolvență.
Alege apoi drumul antreprenoriatului și înființează, la început, CITR – companie care ajunge lider al pieței de restructurare și insolvență din România.
Devine un investitor de succes și fondează ROCA, soluție de private equity și ROCA X, fond cu ajutorul căruia susține start-up-uri inovative în tehnologie.
Astăzi deține compania Impetum Group sub umbrela căreia se află cele 3 mari branduri pe care le-a creat. Andrei Cionca s-a clasat în top 10 cei mai de succes tineri CEO din România și este unul dintre formatorii de opinie ai generației sale.