Dan Pavel Doghi este absolvent al Facultatii de Istorie-Filosofie, specializarea Asistenta Sociala, promotia 2000.
În prezent ocupă pozitia de Șef Departament al CPRSI (Contact Point for Roma and Sinti Issues), din cadrul ODIHR (Office for Democratic Institutions and Human Rights) al OSCE (Organization for Security and Co-operation in Europe).
Pentru el, succesul profesional înseamnă recunoașterea competențelor personale și încrederea acordată pentru administrarea sau coordonarea unei organizații, a unei echipe sau implementarea unui program/proiect.
-
Ce studii ați absolvit în cadrul Universității Babeș-Bolyai (facultatea, specializarea, nivelul de studii)?
Sunt absolvent al Facultatii de Istorie-Filosofie, specializarea Asistenta Sociala, promotia 2000.
-
Care este organizația în care activați momentan și care este poziția ocupată aici?
Începand cu 1 Mai 2021 mi-am inceput activitatea in cadrul Comisiei Europene, in calitate de Sef de Echipa al Unitatii de Nediscriminare, Antiracism si Coordonare politici pentru Romi, din cadrul Directoratului General pentru Justitie si Consumatori.
-
Descrieți pe scurt traseul dumneavoastră profesional după finalizarea studiilor.
Concomitent cu finalizarea studiilor mi-am inceput activitatea profesionala in cadrul Fundatiei Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi (CRCR), Cluj-Napoca, una dintre fundatiile dezvoltate din cadrul Fundatiei Soros, unde am ocupat pozitia de Coordonator Programe, pana la finalul anului 2003, dupa care am lucrat pentru aproape un an ca Advocacy Fellow in cadrul Public Interest Law Initiative (PILI), in Budapesta. In toama anului 2004 mi-am inceput activitatea in cadrul OSCE ODIHR CPRSI pe pozitia de Ofiter pe Problematica Romilor si Sintilor, pana la finalul anului 2011. In perioada 2012-2017 am fost Higher Education Programme Manager in cadrul Roma Education Fund (REF) administrand un program de burse academice pentru studentii romi in 16 tari, iar in perioada 2014-2015 am detinut concomitent si pozitia de Director National al REF Romania. In perioada 2009-2016 am activat si ca membru in Consiliul Director al Board-ul European Roma Rights Centre.
-
Ce înseamnă pentru dumneavoastră succesul profesional?
Pentru mine, succesul profesional inseamna in primul rand o recunoastere a competentelor personale si increderea acordata pentru administrarea sau coordonarea unei organizatii, a unei echipe, sau implementarea unui program /proiect. Succesul profesional mai inseamna si provocarea de a aborda situatii diverse cu niveluri de dificultate diferite pentru care adaptarea si invatarea continua ramane o constanta dominanta.
In domeniul in care activez, al promovarii respectului valorilor democratice, a statului de drept si respectarea drepturilor omului, succesul mai inseamna si masura in care eforturile profesionale individuale si de echipa, combinat cu motivatia personala, reusesc sa genereze schimbari pozitive pentru societate din spectrul unei mai bune constientizari si respectari ale principiilor de buna guvernare centrata pe cetateni si bunastarea acestora.
Astfel de schimbari pozitive vizeaza de asemenea si dezvoltarea unei culturi politice deschisa spre analizarea in permanenta a calitatii si adecvarii politicilor, respectiv operarea ajustarilor necesare pentru eficientizarea acestora. Provocarea profesionala in domeniul in care activez necesita identificarea de abordari inovative de furnizare de asistenta si conlucrare cu Statele participante pentru asigurarea unei participari echitabile in viata sociala si politica a tuturor cetatenilor indiferent de nationalitate, etnie, sex, varsta, credinta, orientare sexuala sau alte caracteristici protejate prin legi si conventii internationale.
Operand cu valori democratice si principii universale, cuantificarea in termeni de volum a rezultatelor, respectiv a succesului profesional inregistrat este adeseori dificila, insa calitatea, importanta si impactul muncii noastre raman la un nivel de relevanta foarte ridicat. Parte din esecurile profesionale specifice acestui domeniu se datoreaza, din nefericire, eroziunii valorilor democratice si a respectului fata de drepturile omului, respectiv intensificarii fenomenului de radicalizare a societatii europene.
-
Pe parcursul carierei dumneavoastră profesionale ați întâlnit o situație dificil de gestionat sau v-ați confruntat cu un eșec? Ce lecții ați desprins din această situație?
Prin natura profesiei mele si a valorilor personale care ma ghideaza, ma confrunt zilnic cu astfel de probleme. Sunt lucrator in domeniul drepturilor omului, cu focus pe populatia roma. Romii, dupa cum probabil stiti, sunt cea mai mare minoritate etnica Europeana, cu o populatie de cca. 12 milioane din care care aproximativ 6 milioane se regasesc in Uniunea Europeana.
Romii reprezinta grupul etnic cel mai discriminat in Europa, fapt atestat de catre toate institutiile Europene. Rasismul, prejudecatile, stigmatul social si violenta motivata rasial impotriva lor sunt fenomene cunoscute, cercetate si raportate de-a lungul zecilor de ani in Europa, aceste atitudini regasindu-se in toate tarile in care acestia traiesc, indiferent de nivelul de dezvoltare al tarilor respective. Prin prisma acestui fapt, munca mea este intampinata adeseori de ’esecuri’.
Deoarece nivelul societal de respingere si de excludere fata de romi este atat de extins si de puternic ancorat in mentalul colectiv, premisele inregistrarii unor progrese semnificative sunt limitate drastic. Succesul in acest sens l-ar reprezenta in primul rand schimbarea mentalitatilor si eradicarea prejudecatilor fata de romi, iar apoi construirea pe aceste premise. Dupa cum stim cu totii, si din pacate putem observa acest fapt si in cadrul societatii romanesti de dupa anii nouazeci, mentalitatile se schimba cel mai greu, necesita constientizare si deschidere, efort considerabil sustinut de-a lungul timpului, uneori peste generatii…
-
Dintre cunoștințele și abilitățile dobândite pe perioada studiilor, care au fost acelea care v-au facilitat succesul în carieră?
Mi-a placut dintodeauna abordarea de tipul celei promovate de asistenta sociala, si anume centrarea pe persoana si respectul fata de demnitatea umana a acesteia, a procesului natural de comunicare, consultare si agreare asupra contractului social care sta la baza relatiei de sprijin si interactiune dintre persoana aflata in nevoie, in situatie de vulnerabilitate /risc, si profesionist, claritatea asupra asteptarilor din cadrul acestei relatii si de-o parte si de alta, respectiv a faptului ca persoana asistata este cea care joaca rolul cel mai important si care trebuie sa investeasca efort individual, proces care necesita adeseori invatarea de noi aptitudini si un mod diferit de gandire si pozitionare fata de problemele personale, fata de viata.
Mi-au ramas in minte spusele domnului profesor Baican Eugen, care spunea, in linii mari „voi, asistentii sociali, sunteti precum pompierii, care atunci cand situatia a devenit grava sunteti esentiali, va aruncati in foc pentru a salva persoana in nevoie, inlaturand pericolul”.
-
Ce ați recomanda unui student din anul I? Dar unui proaspăt absolvent?
Le-as recomanda sa faca un efort constient de a intelege si a-si insusi filosofia, principiile, valorile si mecanismele care stau la baza subiectelor studiate, sa incerce intotdeauna sa faca paralele si analogii intre aspectele studiate si situatii reale din societate si din viata cotidiana. Sa incerce sa transpuna in viata de zi cu zi situatii din spectrul celor studiate, sub aspectul pragmatismului si utilitarismului, al modului in care functioneaza societatea si felului in care ei vad posibile imbunatatiri, spre bunastarea tuturor, in mod echitabil.
Datorita volumului mare de materie studiata, majoritatea informatiei nu va fi sedimentata in memorie, insa insusirea si internalizarea principiilor si valorilor umane, combinat cu dezvoltarea unui mod de gandire critic-constructiv, isi vor gasi aplicabilitate practica in majoritatea domeniilor profesionale jb inflatables hupfburg.
-
Alte aspect pe care doriți să le modificați.
Recomand tinerilor studenti sa faca un efort constient de proiectare personala atat in viitorul apropiat cat si mai indepartat, de a constientiza ce ii motiveaza din punct de vedere profesional si in ce domeniu ar dori sa profeseze dupa terminarea studiilor, iar in paralel sa fie proactivi in identificarea de oportunitati de practica, internship, fellowship, voluntariat, in mod ideal in domeniile care ii motiveaza. Le doresc tuturor mult succes si incredere!