Domnul Ionuț-Bogdan Bunea este originar din Municipiul Gherla, unde a parcurs studiile gimnaziale și liceale. Este absolvent al Facultății de Geografie, Specializarea Geografia Turismului, promoția 2005-2008 și al programului de Masterat Amenajare și Dezvoltare Turistică, promoția 2008-2010. Pe parcursul studenției, s-a evidențiat prin perseverență și constanță în studiu. S-a remarcat prin claritate, oraganizare și viziune în cadrul proiectelor și a altor contexte de studiu teoretice sau pe teren. A participat la diverse stagii practice, începându-și cariera în turism încă de atunci: în industria hotelieră, în Cipru (Louis Hotels), în agenție de turism (Accord Birou de Turism Cluj-Napoca), în activitate de ghid de turism în Antalya (Turcia, 3E Travel).
Dovedind o loialitate rară în contextele profesionale din turism de la început de carieră, Domnul Ionuț-Bogdan Bunea este angajat al companiei Christian Tour, lider pe piața de turism din România, încă din anul 2009. La început a ocupat poziția de agent de turism, iar din anul 2010, vreme de opt ani, a fost Area Sales Manager, parcurgând țara și destinațiile operate de Christian Tour și interacționând cu toți colaboatorii și partenerii. Începând cu anul 2018 s-a mutat în București și este Directorul Comercial al companiei.
A participat la o serie de evenimente naționale de turism și a reprezentat România în diverse contexte turistice internaționale. Prin caracterul său integru și prin modul plăcut de a conduce discuțiile, prin colegialitatea dovedită și prin susținerea colaboratorilor, domnul Ionuț Bunea este genul de partener pe care abia aștepți să îl întâlnești. Are puterea de a aduce optimism chiar și în situațiile cele mai dificile. Iar cu modestia-i caracteristică, oferă sprijin fără echivoc și evidențiează întotdeauna calitățile și punctele forte ale celuilalt, astfel încât domnia sa este o infuzie de pozitivism în orice parteneriat și colaboare.
A contribuit la succesul firmei prin devotament, încredere și multă muncă, iar astăzi Christian Tour este cel mai mare organizator de turism din România, având afaceri de peste un milion de euro pe săptămână. În același timp este și cel mai mare organizator de zboruri charter din istoria turismului românesc, având birouri deschise în șapte piețe internaționale.
Profesionalismul îi este completat și de pasiunea sa pentru călătorie, ajungând să cunoască în profunzime destinațiile românești de turism și cele operate de Christian Tour în diverse locuri ale lumii.
Însă, așa cum îi stă bine unui adevărat geograf și om de turism, curajul l-a condus la explorarea lumii în diverse moduri: drumeție, ascensiune montană, alpinism, escaladă, bicicletă, schi, barcă sau înot. A ajuns în destinații ca Delta Mekong-ului din Vietnam, a efectuat turul Indochinei cu bicileta, ascensiuni pe diverse creste montane (Vulcanul Elbrus, Monte Rosa și Mont Blanc sau alte vârfuri de peste 4.000 m altitudine). A parcurs aceste experiențe cu un extraodinar spirit de echipă, cu susținere reciprocă și cu doza de energie pozitivă care îi este caracteristică.
Fiind un pasionat al muntelui și al naturii în general, este și membru al Clubului Alpin Român, filiala Cluj-Napoca, în cadrul căruia a participat la o serie de activități în natură, drumeții și alpinism în munții noștri, dar și activități de voluntariat.
Continuitatea în evoluția sa profesională a fost dublată de menținerea legăturilor cu Facultatea și cu Specializările pe care le-a absovit, răspunzând mereu pozitiv și contribuind la diverse activități de formare a studenților, dar mai ales la momentul dificil al inserției profesionale a absolvenților. Astfel, a participat mai mulți ani la rând la activitățile dedicate Bobocilor din anul I de la Facultatea de Geografie, la evaluările ARACIS și a facilitat în cadrul companiei, stagiile de practică ale studenților de la Geografia Turismului și ale masteranzilor de la specializarea Amenajare și dezvoltare turistică. Astăzi, peste 85% dintre angajații Christian Tour din Transilvania sunt absolvenții specializării Geografia Turismului de la Facultatea de Geografie, UBB Cluj-Napoca.