Programul zilei de vineri, 11 iunie 2021
16.30-17.00: Deschiderea evenimentului – Prodecan conf. univ. dr. Andreea Mogos
Prezentarea facultatii astazi: Colaj.
17.00-18.00: Webinar pe tema: Adaptarea profesionala la contextul pandemic
Intrebarile la care raspund invitatii:
- Cum v-a afectat pandemia din punct de vedere profesional?
- Cum ati reusit sa va adaptati?
- Veti pastra din practicile adoptate in pandemie si in viitor?
- Roxana Gigirtu Tampau – absolventa de FSPAC – specializarea jurnalistica, in 2002, Managing Director DDB Romania
-
Maria Cinar-Jiga – licenţiată în journalism, 2003. În 2019 a fost distinsă cu Marele Premiu SIMFEST la Festivalul Internaţional al Televiziunilor şi Producătorilor Independenţi – singurul de acest fel din România și unul din puținele de gen din Europa. In 2020 a fost premiata la competitia locala TIFF 2020 cu documentarul „Între lumi”, in care surprinde contrastul dintre frumuseţea naturii şi ciclicitatea zbuciumului celor care se încăpăţânează să rămână într-un sat de etnici ucraineni din România. În prezent este implicată în producerea şi moderarea emisiunii “Transilvania Policromă” difuzată pe TVR 3 şi TVR Cluj.
-
Emilia Botezan – absolventa de Administratie Publica, Emilia Botezan are o experienţă de 14 ani în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, iar începând cu 2007. Conduce Biroul Relaţii externe şi investitori. S-a remarcat prin atitudinea întotdeauna pozitivă faţă de investitorii interesaţi de oraşul Cluj-Napoca, precum şi ca mediator între administraţia publică locală şi mediul de afaceri.
-
Csibi Magor – Csibi Magor, absolvent de Stiinte Politice, activist pentru mediu, head of Trend Consult Group. Conduce departamentul de Leadership La Trend Consult, cu misiunea de a schimba cultura în cât mai multe organizații și în societate. Între 2017-2018 a fost directorul executiv al biroului WWF în Korea, după ce a condus 7 ani în România cea mai mare organizație de conservare a naturii din lume, WWF. A fost și europarlamentar, ales pe listele PNL vicepreședintele Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Palamentul European și a predat la Universitatea Babeș-Bolyai. În 2009 a fondat publicația Think Outside the Box, pe care a și coordonat-o în primii doi ani.
-
Edy Chereji, absolvent de CRP, head of marketing and communication Untold. Edy Chereji are 32 de ani si este unul dintre oamenii care a creat si crescut proiectul UNTOLD, cel mai bun festival din Europa dar cel mai nou festival de la malul Marii Negre, NEVERSEA. Edy este Head of Marketing&Communications si conduce echipa de markcomm a festivalului, o echipa tanara si creativa, unde media de varsta este de 30 de ani! Cum a ajuns in fruntea celor mai bune festivaluri din Europa? Dupa 6 ani in care a fost marketing manager si a facut parte din echipa de management a celor mai importante proiecte IuliusGroup din tara, si-a dorit sa porneasca pe calea antreprenoriatului si a pus, in 2013, bazele companiei THE PLAN COMMUNICATIONS, specializata pe retail marketing, comunicare si evenimente.
18.00-19.00: Remember. Perspective comune
Absolventii invitati raspund la intrebarea: “Cum v-a influentat absolvirea acestei facultati viata profesionala si personala?”
INVITATI:
-
Adina (Giurgiu) Schneeweis – absolventa de jurnalism, 2002. Associate Professor la Oakland University
-
Calin Metes, absolvent SP, deputy CO la Franklin Templeton. Călin are peste 10 ani de experiență pe piața de capital românească și internațională în calitate de analist de investiții, fiind specializat în analiza companiilor listate la bursă, precum și a companiilor necotate. Deține cea mai prestigioasă certificare internațională în domeniul investițiilor, Chartered Financial Analyst (CFA), iar experiență sa include munca în cadrul unor companii de talie regională, precum Raiffeisen Asset Management, dar și globală, ca Franklin Templeton.
-
Manuela Liliana Muresan absolventa SP, consilier evaluare-eamiare la Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri. “My profile perfectly reflects my wide experience in fields such as Public Relations. These activities have helped me acquire an ample range of personal and professional skills during the years. As far as social skills are concerned, communication is the key to building great connections in all areas.. Specialties: Very good organizational and planning skills. Communication and negotiation skills, abilities in easily relating to people. Reliable and trustworthy. Strong personality willing to learn new things, career and teamwork-oriented, work under pressure, find solutions and fulfill objectives, creative, dynamic, available to travel, and optimistic. Currently, I am a Ph.D. in Business Administration, Bucharest Academy of Economic Studies. My research interests are business tourism, MICE industry, hospitality and tourism management, international business development, and strategic management ips interaktive hupfburg. Now I am involved in many education projects and I published several articles in the field of business tourism and the development of the tourism area.”
-
Paula Beudean absolventă de Jurnalism si AP, Fundatia Danis. Facilitator, consultant, researcher in fundraising, NGO management, storytelling, entrepreneurship & design thinking. “I believe in stories that can stir people’s curiosity for others, and move them into action and change behaviors. Getting closer to 20 years of working experience, I decided to focus, during the following years, on solving social and community problems using and promoting design thinking, and on empowering people and communities, giving them stronger voice through the power of storytelling. I had told relevant stories to people, as a radio journalist and then as a PR officer and fundraiser for a Romanian charity working with children living in poverty. Since 2008, I have been building meaningful stories as project manager and facilitator/trainer in projects for children, young people (high school and university students), young entrepreneurs, young managers, NGO workers and youth workers, from Romania and other European countries.”
-
Andi Daiszler – absolvent de Jurnalism, fost jurnalist la Monitorul de Cluj si activist in spațiul public, fondator al proiectelor ”Lights on Romania!”, ”Strada Potaissa”
-
Codruța Simina – absolventă de Jurnalism, jurnalist la PressOne
-
Sergiu Gherghina – absolvent SP, associate Professor of University of Glasgow
-
Stefan Cibian, absolvent SP, co-founder Fagaras Research Institute
-
Petruta Țuliga absolventa CRP, start-up founder la Parentool, petrutat90@gmail.com
-
Daniel Dranca, absolvent AP, Primaria Cluj
-
Verineia Codrean, absolventa de CRP, head of sustainability la start-up Norway verineia.codrean@gmail.com
-
Alexandra Brinzaniuc, absolventa CRP, designer la Nagarro
-
Robert Katai, absolvent CRP, visual marketer and blogger
https://zoom.us/j/97750638021?pwd=S3o0S2o0WlEvOHMvUXRaU05NRVlTQT09
Meeting ID: 977 5063 8021
Passcode: 478141